Analize pentru depistarea bolii Lyme

Determinarea profilului de anticorpi specifici Borrelia de tip IgM, IgG  și Anaplasma phagocytophilum (HGA)

Borrelia burgdorferi este o bacterie din clasa spirochetelor din genul Borrelia și este unul dintre agenții patogeni, care conduce la aparitia bolii Lyme la om. Alături de alte câteva genospecii similare, dintre care unele provoacă și boala Lyme, formează complexul de specii Borrelia burgdorferi sensu lato. 

Diagnosticul bolii se bazează pe anamneză, tabloul clinic și rezultatele testelor de laborator. În prezent, metodele de diagnostic sunt: screening-ul anticorpilor specifici din clasa IgM si IgG prin tehnica ELISA și confirmarea ulterioară a anticorpilor la antigenele specifice prin metoda imunoblot sau microblot.

Anticorpii specifici sunt produși în primele 2 săptămâni de la debutul bolii. Cu toate acestea, numai 30 – 60 % dintre pacienți sunt seropozitivi în perioada acută si 70 – 90 % dintre pacienți sunt pozitivi in  convalescenţă.

Borelioza Lyme se caracterizează prin simptome clinice precoce și tardive:

1. Infecție precoce – durează de la zile la săptămâni. Semnul clinic specific al acestei faze este eritemul migrator (EM), care apare la doar 50% dintre pacienți. Simptomele precoce ale bolii includ simptome asemănătoare gripei și limfadenită.
2. Infecția diseminată precoce – durează de la săptămâni la luni. Bacteriile Borrelia sunt diseminate prin sânge și sistemul limfatic (SNC, articulații, inimă, ochi și piele – Eritem migrator multiplu). În această fază, neuroborelioza, pareza neurofacială, limfocitomul borelial și sindromul Bannwarth sunt cel mai frecvent diagnosticate.
3. Infecția diseminată tardivă – durează luni până la ani. Apar modificări imunopatologice. Constatările diagnostice tipice sunt Acrodermatita Cronică Atrophicans (leziuni cutanate cronice – ACA), neuroborelioza tardiva și artrita Lyme.

Anaplasma phagocytophilum (fostă Ehrlichia phagocytophila), este un alt agent patogen transmis prin căpușe, care infectează mai multe specii de animale, inclusiv oamenii (implicat ca gazde accidentale), este agentul cauzal al anaplasmozei granulocitare umane (HGA).

Boala umană este identificata din 1990, deși agentul patogen a fost definit ca agent veterinar în 1932. Din 1990, cazurile din SUA au crescut semnificativ, iar infecțiile sunt acum recunoscute în Europa. Nișa pentru A. phagocytophilum, neutrofilul, indică faptul că agentul patogen are adaptări și mecanisme patogenetice unice. Speciile de anaplasmă sunt mici (0,2–1,0 μm în diametru) bacterii intracelulare obligatorii cu un perete celular gram-negativ, dar nu dispun de mașinăria de biosinteză a lipopolizaharidelor.

Anaplasmoza granulocitară umană (HGA) a fost identificată pentru prima dată la un pacient din Wisconsin, care a murit de o febra severă la 2 săptămâni după o mușcătură de căpușă. În timpul fazelor terminale ale infecției, s-au observat grupuri de bacterii mici în neutrofile (Figura 2) la o analiză atentă a frotiului de sânge.

HGA este variabilă din punct de vedere clinic, dar majoritatea pacienților fac o boală febrilă moderat severă, cu dureri de cap, mialgie și stare generală de rău. Erupția cutanată desi nespecifica, poate aparea destul de rar, iar co-infectia cu Borrelia burgdorferi, care poate provoca eritem migrator simultan, nu este puțin frecventă. Anomaliile frecvente de laborator identificate includ trombocitopenie, leucopenie, anemie și nivelurile crescute ale transaminazelor hepatice .

O tehnică nouă de identificare, Microblot-Array, implică o nouă generație de truse de diagnosticare de tip multiplex, cu sensibilitate și specificitate ridicate, potrivite pentru evaluarea cantitativă a anticorpilor specifici, destinate confirmării rezultatelor pozitive sau limită ale probelor care au fost analizate anterior prin alte metode serologice, atât pentru Borrelia cât și pentru Anaplasma.

Avantajele utilizării metodei multiplex constau în cantitatea redusă de probă necesară testării, ceea ce este benefic mai ales în cazul copiilor și al probelor de lichid cefalorahidian sau sinovial; determinarea anticorpilor pentru fiecare antigen specific, ceea ce ajută în diagnosticul diferențial cum ar fi neuroborelioza, artrita Lyme sau stadiul acut diseminat, raspunsul umoral de tip imediat, infecția diseminată timpuriu sau tardiv.

Prezența în paralel a anticorpilor anti-p44 și a anticorpilor specifici boreliozei poate semnifica coinfecția Anaplasma phagocytophilum ( HGA) și borelioză.

Diagnosticul serologic al boreliozei este dificil de realizat din cauza diversității genice a speciei Borrelia burgdorferi s.l. și posibila reactivitate încrucișată cu antigeni neînrudiți ai altor microorganisme. Producerea de anticorpi poate fi extrem de lentă în faza incipientă a bolii. Pe de altă parte, anticorpii IgG pot persista mai mult de zece ani. Determinarea prin metoda de multiplexare a anticorpilor anti Borrelia ajută la gasirea diagnosticului precis și monitorizarea tratamentului datorită numărului mare de antigene determinate individual într-un singur test.

Bibliografie

1. Magnarelli LA, Anderson JF, Johnson RC. Cross-reactivity in serological tests for Lyme disease and other spirochetal infections. J Infect Dis. 1987, 156(1), 183-188
2. Kalish RA, McHugh G, Granquist J, Shea B, Ruthazer R, Steere AC. Persistence of immunoglobulin M or immunoglobulin G antibody responses to Borrelia burgdorferi 10-20 years after active Lyme disease. Clin Infect Dis. 2001, 33(6),780-785.
3. Hsieh YF, Liu HW, Hsu TC, Wei JC, Shih CM, Krause PJ, Tsay GJ. Serum reactivity against Borrelia burgdorferi OspA in patients with rheumatoid arthritis. Clin Vaccine Immunol. 2007, 14(11), 1437-1141.
4. Lawrenz MB, Hardham JM, Owens RT, Nowakowski J, Steere AC, Wormser GP, Norris SJ. Human antibody responses to VlsE antigenic variation proteinof Borrelia burgdorferi. J Clin Microbiol. 1999; 37(12), 3997-4004.