Rolul testelor imunohistochimice
Testele IHC (imunohistochimice) reprezintă o clasă de investigații ce completează examenul histopatologic, fiind niște analize foarte importante în special în domeniul oncologiei dar și hematologiei, neuropatologiei, bolilor infectioase etc.
Markerii IHC sunt foarte diverși, fiind folosiți în diverse scopuri, aceștia identifică și se atasează de anumite proteine în proba de țesut, fiind evaluați la microscop. Testele IHC se realizează pe secțiuni din blocuri de parafină, principiul de funcționare fiind reacția dintre antigen și anticorp.
Ca și tehnici, se pot realiza manual sau ultilizând platforme automate, fiind interpretate de un medic anatomopatolog.
Este esențială respectarea protocolului de colorare, urmărirea controlului intern și/sau extern și certificarea externă în anumite cazuri.
Rolul testelor IHC este de a oferi informații prognostice prin identificarea anumitor enzime, antigene specifice tumorale, oncogene, gene supresor tumoral, sau markeri de proliferare. Completarea diagnosticului histopatologic prin analizarea markerilor IHC aduce informații în plus la certificarea diagnosticului de boală, prezice răspunsul la tratament, ajută în identificarea punctului de plecare al unor tumori, subclasifică anumite tumori etc.
Aplicații practice ale imunohistochimiei:
Stabilirea diagnosticului. Spre exemplu, în boala Hirschprung (megacolon congenital) cu ajutorul calretininei (marker IHC) se poate stabili un diagnostic cert de boală.
Stabilirea originii tumorilor cu punct de plecare incert sau metastatice. O aplicație largă a testelor IHC este în domeniul diagnosticului tumorilor cu origine incertă, primare sau metastatice cu tumoră primară necunoscută. Un panel de anticorpi diverși sunt folosiți în astfel de cazuri dificile. Acești anticorpi sunt aleși în funcție de datele clinice ale pacientului, aspectele morfologice ale tumorii de investigat, rezultatele altor investigații paraclinice. În general, se urmărește expresia celulelor tumorale pentru markeri precum keratină, desmină, vimentin, markeri limfoproliferativi sau melanocitari etc. Există markeri specifici pentru un anumit țesut sau organ de origine, cum sunt spre exemplu: GCDFP-15 specific pentru sân; TTF1 markează tumorile cu origine în plămân și tiroidă; CDX2 caracteristic pentru origine colorectală; RCC pentru tumorile cu origine renală.
Stabilirea unor subtipuri tumorale. Limfoamele sunt boli maligne în care limfocitele se înmulțesc necontrolat. La microscop, în colorația uzuală hematoxilină-eozină, celulele tumorale pot prezenta un aspect foarte similar, și ne referim la dimensiunea celulei, a nucleului sau aranjamentul acestora. Pentru a diferenția dintre multiplele tipuri de limfoame, și prin urmare a cunoaște comportamentul biologic și evoluția bolii, este necesar a efectua un panel de teste IHC.
În cancere de corp uterin, statusul proteinelor MMR se efectuează din 2 motive: primul ar fi pentru screeningul sdr. Lynch despre care vom discuta mai târziu, precum și pentru a subclasifica aceste tumori - MRR-deficiente, p53 mutant - cu rol în eligibilitatea pentru imunoterapie.
Stabilirea unor ținte terapeutice. Markerii IHC sunt utilizați cu scopul de a prezice răspunsul la anumite terapii. Există două cazuri clasice în care identificarea anumitor markeri pe suprafața celulelor tumorale poate prezice răspunsul la tratament, este vorba despre cancerul de sân și cancerul de prostată. Aceste tumori proliferează sub influența hormonală a estrogenilor și respectiv a androgenilor, în sensul că celulelor tumorale prezintă receptori ce le influențează creșterea. Tumorile ce exprimă un nivel de receptori mai mare, vor răspunde mai bine la terapii ce au ca scop eliminarea surselor de hormoni endogeni sau terapii anti-hormonale.
Ghidurile recente de oncologie enumeră câțiva markeri cu rol prognostic și terapeutic în adenocarcinomul gastric: supraexpresia/amplificarea HER2, expresia PD-L1, statusul MMR, statusul infecției cu virusul Epstein-Barr și fuziunea genelor NTRK.